Posts Tagged ‘wedding planning’

Iubește, iubește și doar iubește

Written by gabi on . Posted in Evenimente, Event planning agency Sibiu, Organizare evenimente private, Organizare evenimente Sibiu, Sevenevents, WordPress

… de multe ori este de ajuns 

Au intrat în birou emoționați și nerăbdători să îmi dea marile vești, SE CĂSĂTORESC! Nu, nu ne cunoșteam, da, e evident că pentru asta ne-am întâlnit, și totuși am primit €œvestea” ca din partea unor vechi prieteni, cu bucurie și nerăbdare să povestim și să plănuim ziua magică ce urma să vină.

Lavinia și Claudiu mi- au plăcut de la prima privire, tineri, îndrăgostiți și entuziasmați, genul acela de oameni de la care te molipsești cu optimism, cu poftă de frumos și mai ales cu chef de muncă.

Un atribut și un adjectiv pentru Lavinia, o floare delicată, iar pentru Claudiu, un romantic hotărât.

Astfel, am pornit de la visul Laviniei de a avea o nuntă romantică, flori și culori din abundență și de la dorința lui Claudiu de a îmbina elemente delicate și feminine cu câteva elemnte masculine.

PS Îmi plac bărbații care se implică în organizarea nunții (și nu mă refer doar la muzică sau băutură), care vor ca ziua să fie a amândurora, să reflecte două personalități, un cuplu.

Doamnelor și câțiva domni rătăciți vi-i prezint pe Lavinia și Claudiu, Mrs. & Mr. Ganea:

Ne- am pregătit pentru ceremonia religioasă, care s-a desfășurat la Biserica Betel, cu un decor simplu și elegant, buchețele de flori prinse la băncuțe, cu panglică lungă, într- un stil romantic. Am respectat cromatica nunții, iar pentru miri am pregătit o băncuță din fier forjat, albă, încadrată de două colivii cu picior, pe care le- am decorat cu flori.

 

Au ales pentru recepție restaurantul Versailles, undeva la marginea orașului Sibiu, împrejmuit de un splendid peisaj, munții Făgăraș tronând și veghind asupra noastră. Decorul, așa cum am spus, a fost unul romantic, buchețele de flori în ceainice și ceșcuțe din porțelan fin, îmbinate armonios cu câteva accente ușor masculine, respectiv mușchiul de pădure, scoarță și feliile din trunchi de copac.

Nu puteam să ratez ocazia să păstrez o amintire dragă cu acest cuplu de oameni frumoși.

Și nu uitați că viață este iubire.

Am lucrat cu drag împreună: Bouquet pentru aranjamentele florale, Radu Benjamin a făcut aceste fotografii extraordinare, prăjiturile home made, fântână de ciocolată și fructe proaspete și delicioase Chocolate Delice. Ciprian Giurgiu a surprins pe pelicula (a se citi pe card de memorie) toata magia acestei zile si daca vreti sa va convingeti urmariti link- ul de mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=aaWuLP9HRgQ

Concept, decor, implementare, coordonare și organizare, în această zi specială, Gabriela Luca cu participarea extraordinară a Laviniei și a lui Claudiu, a familiei și a prietenilor.

“Ma gandesc la ea… Non Stop”

Written by gabi on . Posted in Evenimente, Event planning agency Sibiu, Organizare evenimente private, Organizare evenimente Sibiu, Sevenevents

Loredana & Kasper – Nunta Victoriana

DATA: 22 septembrie 2012

BISERICA: Catedrala Metropolitana Ortodoxa Sibiu

RESTAURANT: Imparatul Romanilor Sibiu

INVITATI: 130 de persoane

Povestea…..

http://www.youtube.com/watch?v=yTCDVfMz15M

Cu drag si emotie incep povestea lor de nunta, a Loredanei si a lui Kasper, doi oameni frumosi, nu doar trupeste ci mai ales sufleteste. Nunta lor este pentru noi, acea nunta care iti umple sufletul de satisfactie si  te incarca cu energie si elan pentru cel putin inca un an (asa mi- a iesit si o rima). Colaborarea noastra a fost de la inceput bazata pe sinceritate si respect, iar abordarea lor una de cunoscatori a rolului si a menirii noastre in viata lor si in universul evenimentelor.

Acestea fiind zise va prezint cuplul, Loredana o frumoasa si volubila constanteanca, Kasper un tanar marinar J fost capitan de vas, sobru si iubitor, amandoi parintii unui frumos baietel, Arie. Un cuplu de perfectionisti, care au stiut exact ce isi doresc de la eveniment, de la invitati si mai ales de la noi. Astfel, inca de la prima intalnire s-au stabilit lucruri extrem de importante, ca bugetul, tematica (apropos, tema nuntii a fost Victoriana, cu dress code, pe care invitatii nu l- au respectat intocmai ci au incercat sa- l improvizeze, si tot tacamul :-) ), rochia de mireasa, intalnire la care Loredana a venit cu un dosar intreg de referinte si sugestii de discutat si implementat. Ce sa o mai lungesc, aveam de- a face cu o mireasa “pretentioasa” care stia foarte bine ce vrea, iar la vremea respectiva nu eram convinse ca o sa raspunda pozitiv la sugestiile noastre. Pe langa cele ale miresei, mai erau si putinele dar fermele cerinte din partea sotului. Ufff, ne-am spus noi la inceput, pentru ca in scurt timp sa asteptam cu nerabdare intalnirile cu ei, discutiile despre nunta si nu numai.

Asadar nunta a fost extrem de complexa, prin program, tematica, intarnationalitatea invitatiilor… Din cei 130 de invitati, jumatate au fost romani, iar cealalta jumatate au venit din Olanda, Turcia, Grecia, nu mai stiu daca nu au fost unu/ doi si din Anglia si Germania… Ca lucrurile sa mearga ceas/ nemteste/ brici am tiparit programe pentru aceasta zi importanta pe care le- am lasat invitaiilor in camera de hotel (toti invitatii au fost cazati in accelasi hotel, Imparatul Romanilor, unde s- a desfasurat si petrecerea) cu o zi inainte. Asa cum am spus mai devreme, programul a fost destul de incarcat si complex, mirii au plecat spre Catedrala la 15:45, impreuna cu marea majoritatate a invitatiilor. Dupa Biserica Loredana si Kasper si- au luat un ragaz pentru o mini sedinta foto prin Sibiul baroc, iar invitatii au avut timp sa- si schimbe tinutele. In holul hotelului au fost intampinati cu sampanie si muzica live ambientala. Frumoasele noastre hostess i- au ajutat pe invitati sa- si gaseasca locurile la mese pentru ca la orele 19:00, Loredana si Kasper sa- si faca marea intrare in restaurant, pe melodia cantata live de Mihai Traistariu “Cat de frumoasa esti”, in aplauzele pline de emotie ale familiei si invitatiilor. In felul acesta a inceput nunta, cu dansul mirilor, aplaudati frenetic de invitati, pentru ca in scurt timp sa li se alature si ei pe ring. Atmosfera “incendiara” a fost intretinuta in continuare de baietii si fata J de la Magic Band si DreamCatchers. Am avut un moment artistic si pentru nasii greci, dansuri traditionale grecesti care din nou au incins atmosfera, la propriu, pentru ca s- a lasat cu farfurii sparte si cercuri de foc pe ringul de dans. La 12 noapte si nasii romani au avut parte de o surpriza, 7 doamne ocose din Marginimea Sibiului au adus o gaina impaiata pe care i- au oferit- o nasului, insotita de urari mai mult sau mai putin “decente” J A culminat totul cu “The bunny show” a trupei Andreei Balan.

Fotografiile pe care le regasiti in post (nu situ cum se face dar nu prea avem noroc de fotografi sensibili care sa vada si sa simta cum o fac cei implicati trup si suflet in eveniment), nu fac dreptate acelei zile minunate de 22 septembrie 2012, dar cu un mic exercitiu de imaginatie cred ca o sa vedeti frumusetea oamenilor, momentelor, detaliile care i- au facut pe unii din invitati sa lacrimeze de emotie, si pe noi la fel cand am auzit asta de la Loredana.

Putem sa ne numim norocoase ca avem privilegiul sa intalnim oameni frumosi, care ne raman alaturi, prieteni, si dupa  ce treaba noastra de event planneri a luat sfarsit.

 

Rochie: http://ateliersimona.com

Flori: Flower Shop

Muzica: Art Events (DreamCatchers & Magic Band, Mihai Traistariu, Andreea Balan cu “The bunny show”)

Program artistic: Dansuri grecesti trupa Efthimos

Traditii: “Cantecul gainii” (trupa din Marginimea Sibiului)

Concept, décor, planificare, coordonare: 7Events

 

GROOMS TO BE – BUGETUL

Written by gabi on . Posted in Evenimente, Event planning agency Sibiu, Organizare evenimente private, Sevenevents, WordPress

O problema de organizare care poate fi evitata daca lucrurile sunt puse in ordine de la bun inceput, este stabilirea bugetului. Cateva calcule simple, stabilirea prioritatilor precum si a celor implicati in suportarea cheltuielilor, vor creiona evenimentul vostru.  Nunta nu ar trebui sa va ing

lodeze in datorii pe voi sau pe parintii vostri. Daca trebuie neaparat sa va imprumutati, suma sa nu fie mai mare decat puteti rambursa intr-un an – altfel ar fi o povara prea mare pentru un inceput de drum.

 

Daca parintii vor sa ajute financiar, discutia trebuie indreptata inspre contributia pe care acestia vor sa si-o aduca. Uneori parintii anunta ca pot contribui cu o suma fixa, alteori spun cu precizie ce vor sa plateasca. Unii vor sa stie care este aportul celeilalte parti inainte de a-si lua un angajament. Oricare ar fi contributia parintilor, terbuie sa fiti pregatiti sa va loviti de ‘aportul’ de idei si pareri din partea lor – contributia s-ar putea sa nu fie ‘gratis’.

Daca ajungeti in impas privind unele aspect din buget, este posbil sa va certati din pricina prioritatilor si nu a banilor. De aceea fiecare persoana implicata in finantare trebuie sa isi exprime foarte clar aceste prioritati.

Una peste alta, urmeaza partea esentiala a acestei experiente: va trebui sa urmariti toate cheltuielile legate de nunta. Un table in Excel sau unul din numeroasele programe software pentru  nunti iti pot fi de mare ajutor.


!!!Propriul table ar trebui prevazut cu cel putin 3 coloane: una pentru costuri estimate, una pentru costuri reale si una pentru sume depuse. Lasati loc si pentru ovservatii, plati, scadente…

Insa nu uitati…totul este relativ, fondurile trebuie alocate in conformitate cu prioritatile – trebuie sa ai o imagine de ansamblu pentru a face o alocare corecta.

Nu uitati sa includeti in buget o rezerva de 10 % – sa o numim rezerva de extravagante care va ajuta la acoperirea cheltuielile neprevazute.

 

Exista si modalitati de a-ti reduce bugetul. Iata doar cateva:

  1. Scurteaza lista invitatilor, cea mai mare cheltuiala este costul per persoana.
  2. Alege un cadru superb, o sala eleganta si decorate cu mult bun-gust, astfel vei economisi o suma relativ importanta din bugetul alocat decoratiunilor.
  3. Incepe nunta mai devreme, in miezul zilei oamenii nu consuma chiar asa multe bauturi alcoolice ca seara, ceea ce iti va reduce cheltuielile legate de bautura.
  4. Bauturile servite pot fi restranse la vin si bere. O alternativa festiva a cocktail- urilor este sangria si punciul.
  5. Opteaza pentru ziua de duminica – furnizorii scad preturile pentru aceasta zi.
  6. Renunta la toastul cu sampanie si lasa-i pe invitati sa toasteze cu bauturile pe care le au in pahar.
  7. In locul unei formatii angajeaza un DJ.
  8. Renunta la micile atentii pentru invitati si scrie-le bilete personalizate.

Pentru ca vorbeam de rezerva de extravaganta, trage linia si, daca nu ai apelat inca la ea, poate vrei sa…

…suplimentezi personalul de servire la mese – pentru o servire mai rapida, asigura- te ca sunt doi chelneri la fiecare trei mese.

…ai iluminat profesionist la nunta ta si astfel sa dai o alta dimensiune cadrului in care aceasta se desfasoara.

…imprimi pentru fiecare invitat un meniu – va conferi un plus de farmec meselor si va constitui un souvenir grozav pentru invitati.

…faci fotografii suplimentare pe care sa le trimiti ulterior invitatilor cu un biletel de multumire.

 

Va urma……

Grooms to be – organizarea nuntii (tale) perfecte

Written by gabi on . Posted in Evenimente, Event planning agency Sibiu, Organizare evenimente private, Organizare evenimente Sibiu, Sevenevents, WordPress

 

 

Ei bine, in articolele ce vor urma, ne- am propus sa va sfatuim si sa facem lumina in greaua misiune de a organiza o nunta. Daca in ziua de azi nuntile sunt un factor de stres, cu ceva ani in urma planificarea nuntii nu dadea batai de cap, pentru ca, de cele mai multe ori, parintii erau cei care plateau si preluau fraiele, fara sa tina cont de parerea mirilor. Din fericire s- a ajuns la normalul situatiei in care mirele si mireasa decid pentru nunta lor. Astfel, petrecerile au devenit tot mai complexe, iar numarul mare de optiuni privind locatia, tematica, decoratiunile si multele alte elemente ale nuntii, ii pot coplesi pe cei doi insuratei.

 

O sa cuprindem tot ceea ce noi facem pentru mirii si miresele noastre. Va vom purta prin toate etapele nuntii, de la modul de asezare la masa a invitatiilor si pana la cum sa faceti fata unor situatii dificile pe care nu le- ati putut preveni.

Incepem cu partea cea mai importanta, respectiv stabilirea prioritatilor raportat la tipul de eveniment pe care vi- l doriti, care sa fie in buna armonie cu stilul si personalitatea voastra, ca indivizi dar si ca si cuplu.

 

 

 

 

 

 

Mireasa…. te imaginezi intr-o sala de bal, cu candelabru de cristal sau pe o plaja pustie dansand pe nisip. Acest vis poate avea legatura cu rochia mult visata. E necesara o discutie intre voi doi, pentru ca fiecare sa isi exprime dorinta si pana la urma sa ajungeti la un numitor comun, care ar putea sa fie chiar prima experienta in materie de compromisuri pentru tine si partener.

 

 

 

 

 

 

Poate, va intrebati cu ce ne ocupam noi…. Nu, nu ne limitam la organizarea nuntilor ci organizam tot felul de evenimente, zile de nastere, petreceri, evenimente corporate etc., insa nuntile sunt preferatele noastre. De ce? Pentru ca sunt evenimentele cu cea mai mare incarcatura emotionala si ne incanta sa vedem ca exista o stransa legatura intre munca noastra si fericirea altora.

Articolele pe care le vom posta sunt pentru toate miresele si pentru toti mirii, pentru bugete mai mari sau mai mici, pentru cei care hotarasc sa se lase in grija unui organizator sau vor sa faca totul singuri. Asa ca, urmariti postarile viitoare si nu uitati ca acesta este inceputul unei calatorii minunate.

 

Au inmugurit salcamii

Written by gabi on . Posted in Evenimente, Sevenevents

Perioada de dospit a ajuns la final iar acum am intrat in perioada de coacere. In traducere, am terminat cu valul cel mare de oferte, propuneri, idei pentru organizarea de evenimentenuntibotezurizile de nastere etc. si am inceput sa coacem proiecte frumoase pentru evenimente cu personalitate.

Poate e de vina primavara, cu mirosul ei de asfalt proaspat plouat sau de verdeata incoltita, poate ca de vina este soarele care ne umple cu minunatele lui raze, ne incalzeste si ne da elan creator, oricum, nu conteaza de unde vine, important este ca ne simtim incarcate cu energie, dornice sa incepem sezonul nuntilor si sa va prezentam toate ideile incubate si crescute frumos, sub atenta supraveghere a cuplurilor care au avut curaj sa ceara altceva, sa se distinga in oceanul cel mare de nunti si alte evenimente.

Va dezvalui cateva din nuntile care ne asteapta sa le facem deosebite, va enumar cateva din temele alese, culese, propuse, frumoaselor cupluri, care au avut incredere in viziunea noastra. Totusi, ca sa nu stricam surpriza invitatiilor va prezentam doar cateva fotografii care dezvaluie franturi din ceea ce urmeaza.

Noi, cele 3 de la 7Events va dorim o primavara la fel de insorita ca a noastra!